Republica Moldova: Declarațiile Înaltului Reprezentant Kaja Kallas la conferința de presă comună în urma reuniunii Consiliului de Asociere

05.06.2025
Brussels, 04/06/2025
EEAS Press Team

Check against delivery! 

Stimate Domnule Prim-ministru,
Dragă Dorin,

Este cu adevărat o plăcere să vă salut aici, la Bruxelles. Tocmai am încheiat o reuniune fructuoasă a Consiliului de Asociere UE–Republica Moldova.

Uniunea Europeană și Republica Moldova sunt parteneri extrem de apropiați. Ați fost primii care ați semnat un parteneriat în domeniul securității și apărării cu Uniunea Europeană.

V-am oferit aproape 200 de milioane de euro sub formă de asistență esențială pentru apărare, în scopul sprijinirii Republica Moldova în procesul de modernizare a forțelor sale armate. Iar prin Planul de Creștere al UE, ne-am angajat să alocăm 1,9 miliarde de euro pentru a susține infrastructura și conectivitatea dumneavoastră, alături de alte priorități.

Aceste investiții vor contribui la transformarea economiei Republicii Moldova și vor aduce beneficii fiecărui cetățean. Totodată, acest parteneriat este reciproc avantajos. Republica Moldova contribuie activ la misiunile UE din Somalia și Bosnia și Herțegovina și găzduiește, mai mulți refugiați ucraineni pe cap de locuitor decât orice altă țară. Este o dovadă solidă a solidarității dumneavoastră europene.

Astăzi, am discutat despre războiul Rusiei împotriva Ucrainei, care, s-a extins de repetate ori și asupra Republicii Moldova. Rusia a încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova, a folosit energia ca instrument de șantaj și s-a amestecat în procesele democratice din țara dumneavoastră. Alegerile parlamentare viitoare din Republica Moldova vor reprezenta o țintă principală a războiului hibrid purtat de Moscova. Cel mai probabil, Rusia va încerca să influențeze votul printr-o rețea de finanțări ilegale, propagandă și presiuni. Poporul Republicii Moldova are dreptul să își aleagă viitorul în mod liber, fără vreo interferență externă.

De aceea, extindem domeniul de aplicare și amploarea Misiunii de Parteneriat a UE pentru a consolida reziliența Republicii Moldova. Avem deja pe teren o echipă de specialiști care sprijină Republica Moldova în combaterea finanțării ilicite în contextul alegerilor. De asemenea, am trimis recent o echipă de experți – o echipă de răspuns rapid în domeniul amenințărilor hibride – pentru a sprijini Republica Moldova în fața interferențelor străine. Puteți conta pe sprijinul Uniunii Europene pentru a asigura integritatea alegerilor dumneavoastră.

Am discutat, de asemenea, despre aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Republica Moldova a înregistrat progrese semnificative pe parcursul său european. În timpul vizitei mele recente la Chișinău, am vorbit despre evoluțiile remarcabile ale Republicii Moldova în combaterea corupției, în avansarea reformelor din justiție și în apărarea valorilor democratice. Iar astăzi, am discutat despre cum putem merge și mai departe. Reformele susținute sunt esențiale în această etapă pentru a menține dinamica actuală, iar direcția este cât se poate de clară: Republica Moldova aparține Europei.

Privind spre viitor, peste exact o lună vom organiza prima reuniune la nivel înalt UE–Republica Moldova din istorie – o reuniune menită să impulsioneze progresul într-o serie de domenii, de la energie la digitalizare și educație.

Concret, urmărim să accelerăm accesul Republicii Moldova la sistemele europene de plăți, să îmbunătățim serviciile de telefonie mobilă și să lansăm proiecte majore de infrastructură. Aceste progrese vor aduce beneficii concrete tuturor cetățenilor Republicii Moldova.

Domnule Prim-ministru, vă mulțumesc din nou pentru prezență. Republica Moldova a demonstrat, în repetate rânduri, angajamentul său ferm față de parcursul european, iar acest lucru s-a făcut auzit și astăzi.

Europa va fi alături de Republica Moldova la fiecare pas.

Vă mulțumesc că sunteți aici.

 

Link către video: https://audiovisual.ec.europa.eu/en/video/I-272916 

 

Întrebări și răspunsuri

Întrebare: Ați revenit recent din Filipine și Singapore, unde ați afirmat că doriți să consolidați dialogul UE–Asia. Ce înseamnă acest lucru pentru securitatea Europei? Pun această întrebare deoarece securitatea Europei este și a Republicii Moldova și a Ucrainei. Mai important, Programul SAFE a fost aprobat recent. Ministrul Apărării al Republicii Moldova a menționat anterior că Republica Moldova ar putea adera la această inițiativă. Acum, că programul a fost adoptat, care sunt condițiile pentru participarea Republicii Moldova? Și poate Republica Moldova accesa aceleași împrumuturi, în aceleași condiții ca statele membre ale Uniunii Europene? Vă rugăm să ne oferiți mai multe detalii în acest sens.

Răspuns: Vă mulțumesc. Așadar, sunt două întrebări aici. Prima – referitoare la Dialogul de securitate Europa–Asia. Există un interes crescut din partea ambelor regiuni. Trăim într-o perioadă de profunde transformări geopolitice, iar securitatea europeană este strâns legată de securitatea din regiunea Indo-Pacifică. Împreună cu diferiți parteneri, am cartografiat domeniile în care putem coopera, face schimb de informații și construi mai departe.

Vă ofer câteva exemple. Unul dintre ele este securitatea maritimă – colaborăm pentru a dezvolta dreptul internațional și instrumente care să consolideze securitatea pe mări. Este o prioritate comună pentru Uniunea Europeană și pentru țările din Indo-Pacific. Un alt domeniu este securitatea cibernetică – în prezent, totul este interconectat prin spațiul cibernetic, iar țările asiatice sunt foarte avansate în acest sens. Avem numeroase puncte comune de cooperare pentru a întări acest segment. Desigur, partenerii din Asia sunt preocupați de informațiile potrivit cărora soldați nord-coreeni sunt trimiși în Ucraina. Acest fapt demonstrează cât de interconectate sunt teatrele de securitate și cât de importantă este cooperarea pentru a contracara astfel de amenințări.

A doua întrebare – referitoare la programul SAFE. În calitate de țară candidată, Republica Moldova poate beneficia de acest program prin mecanismele de achiziții comune. Sunt, practic, două opțiuni: achiziționarea de echipamente de apărare împreună cu statele membre ale UE și producerea de echipamente de apărare pentru statele membre, pentru Norvegia și pentru Ucraina. Reamintesc faptul că Republica Moldova a fost prima țară care a semnat un parteneriat în domeniul securității și apărării cu Uniunea Europeană. Va exista posibilitatea de a negocia termeni specifici, însă, da – aceste instrumente oferă Republicii Moldova oportunitatea unei participări active.

Link către video: https://audiovisual.ec.europa.eu/en/video/I-273193 

 

Anitta Hipper
Lead Spokesperson for Foreign Affairs and Security Policy
+32 (0) 2 298 56 91
+32 (0) 460 76 14 21
Pedro FONSECA MONIZ
Press Officer for Foreign Affairs and Security Policy
+32 (0)2 291 38 76
+32 (0)460 76 14 96