Coronavirus: Uniunea Europeană își susține țările partenere din est

31.03.2020
Brussels

Ca parte a răspunsului său global la epidemia de coronavirus, Comisia Europeană susține țările Partenere din Est și a realocat 140 milioane EUR pentru cele mai stringente necesități în Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina. În plus, Comisia va redirecționa și utilizarea instrumentelor existente în valoare de până la 700 milioane EUR pentru a contribui la atenuarea impactului socio-economic al crizei coronavirus.

Comisarul pentru Vecinătate și Negocieri privind Extinderea, Olivér Várhelyi, a spus: “Acestea sunt perioade foarte dificile nu numai pentru UE, dar și pentru țările partenere. Facem tot posibilul pentru a atenua impactul epidemiei de coronavirus asupra vieții umane și existenței. Răspundem atât nevoilor imediate ale sistemului sănătății, cât și nevoilor pe termen mai lung pentru cele mai vulnerabile grupuri din societate și întreprinderile mici și mijlocii, care sunt coloana vertebrală a economiilor în cele șase țări”. 

 

Răspunsul la nevoile imediate:

La cererea țărilor partenere, Comisia va răspunde nevoilor imediate, sprijinind furnizarea de dispozitive medicale și echipamente personale, cum ar fi ventilatoare, truse de laborator, măști, ochelari de protecție, halate și costume de protecție. Comisia Europeană colaborează cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și alocă 30 milioane EUR pentru a se asigura că aceste materiale necesare sunt cumpărate în comun și distribuite eficient sistemelor de sănătate din cele șase țări în următoarele săptămâni. În plus, fondurile vor sprijini administrațiile naționale de sănătate pentru a instrui personalul medical și de laborator, și pentru a aplica măsuri de sensibilizare pentru populația largă.

De asemenea, Comisia a pus la dispoziție mai mult de 11,3 milioane EUR în formă de granturi mici pentru organizațiile societății civile. Aceste fonduri răspund deja nevoilor imediate, prin actualul “Mecanism de Reacție Rapidă” regional, sprijinind școlile locale cu învățământ la distanță, de exemplu. Până în vară, și ca parte a acestui pachet, Comisia va lansa “Programul de Solidaritate al Parteneriatului Estic” care va viza cele mai afectate părți ale populației prin sprijinul societății civile și, în special, sub-granturi pentru organizațiile locale mai mici .

 

Atenuarea impactului socio-economic al epidemiei:

Comisia lucrează îndeaproape cu Instituții Financiare Internaționale (IFI) și instituțiile de finanțare relevante din Statele Membre ale UE, ca TEAM EUROPE, oferind un răspuns european coordonat pentru economia reală, inclusiv ÎMM-uri, în special prin:

  • Lansarea unui nou program de sprijin de 100 milioane EUR pentru a ajuta ÎMM-urile, inclusiv persoanele care desfășoară o activitate independentă și alții să acceseze cu ușurință credite și să-și stimuleze afacerile după criză;
  • Facilitarea, simplificarea, accelerarea și consolidarea liniilor de credit și granturi existente în valoare de 200 milioane EUR pentru ÎMM-uri în monedă locală, inclusiv prin Inițiativa sa EU4Business;
  • În plus, în criza actuală, UE și-a mobilizat principalul său instrument de reducere a riscurilor, Fondul European pentru Dezvoltare Durabilă (FEDD), în valoare de 1,55 miliarde EUR, cu 500 milioane EUR puse la dispoziție pentru vecinătatea UE. Acest lucru va oferi rapid lichiditate în vecinătatea UE, inclusiv prin intermediul capitalului circulant, al finanțării comerțului sau al moratoriilor privind deservirea datoriilor. Acest sprijin este adițional la sprijinul continuu de asistență macro-financiară pentru parteneri, inclusiv Georgia, Moldova și Ucraina.

De asemenea, Comisia este pregătită să ofere asistență prin TAIEX, instrumentul său colegial, folosind expertiza, experiența și exemplele de bune practici ale Statelor Membre ale UE privind evaluarea schemei de pregătire a răspunsului în situații de urgență și a sistemului de sănătate.

Epidemia de coronavirus a accelerat răspândirea miturilor și dezinformării în jurul său– provenind din diverse surse atât din interiorul, cât și din afara Uniunii Europene. Află mai multe din raportul despre Dezinformarea privind coronavirusul.

Pentru mai multă informație despre coordonarea de către Comisia Europeană a unui răspuns european comun la epidemia de coronavirus faceți clic aici.