Saba

EUvsDisinfo: 6 500 de cazuri de dezinformare demascate în 4 ani

10/10/2019 - 15:22
News stories

Sute de analize, mii de cazuri, implicarea zilnică a unor persoane din peste 14 țări în activități vizând peste 20 de state și limbi – o retrospectivă a activității EUvsDisinfo în combaterea dezinformării

 

„Studenții Universității din Lviv care folosesc rețele sociale rusești vor fi picați la examene” – cam aceasta a fost esența primului caz de dezinformare înregistrat și demontat în baza de date EUvsDisinfo. În realitate, presa pro-Kremlin a hiperbolizat o postare personală a unui cadru didactic universitar, iar universitatea a respins oficial afirmația. 

 Aceasta se întâmpla în 2015, iar Consiliul European tocmai adoptase un mandat de înființare a unei noi echipe de comunicare în cadrul Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), a cărei misiune era să lupte împotriva campaniilor de dezinformare pe care le desfășura Rusia. Ulterior, această misiune se va extinde pentru a cuprinde comunicarea și promovarea politicilor și valorilor UE în vecinătatea estică, precum și susținerea presei independente. 

 La momentul respectiv, echipa era formată din șapte persoane care și-au asumat rolul de a reacționa la cazurile de dezinformare și de a spori reziliența europeană la acest fenomen. Echipa a monitorizat presa pro-Kremlin în câteva limbi, a creat o bază de date pentru a colecta dovezi ale dezinformării și a demontat fiecare caz în parte pe primul site de acest tip: EUvsDisinfo

 După patru ani de muncă și peste 6 500 de cazuri de dezinformare demascate, EUvsDisinfo este acum un proiect de sine stătător în cadrul SEAE. El monitorizează cazuri de dezinformare lansate de surse pro-Kremlin care vizează peste 20 de state – țări din UE, din Parteneriatul estic, din Balcanii de Vest și din vecinătatea sudică. Activitatea echipei EUvsDisinfo a apărut pe sute de canale mass-media din întreaga Europă și din afara acesteia, în peste 15 limbi. Vocea sa a devenit o autoritate în dezbaterile privind modalitățile de combatere a dezinformării și de sporire a rezilienței în fața fenomenului. Instrumentele sale sunt utilizate acum de cercetători din întreaga lume.

 Angajamentul UE de a combate dezinformarea generată de surse pro-Kremlin a parcurs un drum lung de la începutul proiectului EUvsDisinfo. Numeroase instituții ale UE, state membre, organizații neguvernamentale, companii și organisme de presă s-au implicat între timp în protejarea integrității democrațiilor. 

Dar lupta împotriva dezinformării începe în mintea fiecăruia dintre noi. Cunoscând cât mai bine fenomenul, putem să ne protejăm mai eficient, ca indivizi și ca societate, împotriva unor discuții toxice care dezbină și distorsionează. Site-ul EUvsDisinfo a fost modernizat și continuă să vină în sprijinul celor care vor să înțeleagă cum funcționează dezinformarea pro-Kremlin și mai ales cum i se pot opune – cercetători, mass-media și cetățeni. Motorul de căutare online al site-ului permite descoperirea a numeroase cazuri de dezinformare și rămâne singurul instrument din lume de acest tip aflat la dispoziția publicului. Puteți efectua căutări după limbă, țară, dată sau cuvinte-cheie. Printre cele mai recente exemple se numără cazurile de dezinformare pe tema crizei climatice și a activistei Greta Thunberg, încercările de a distorsiona istoria celui de-al Doilea Război Mondial și rolul Parlamentului European. 

Site-ul include și o bibliotecă online care conține cea mai mare colecție publică de studii despre dezinformarea pro-Kremlin –  de la publicații academice până la articole din ziare și de la studii de caz din diferite țări până la informații despre troli, boți și tacticile surselor de dezinformare pro-Kremlin. Dacă vă interesează tacticile aplicate pentru a crea confuzie în societate, citiți studiile de caz aprofundate – de exemplu, cele despre dezinformarea cu privire la doborârea zborului MH17 și otrăvirea lui Serghei Skripal.

Iar cum confruntarea între informațiile în care putem avea încredere și manipulări, dintre adevăr și dezinformare continuă, EUvsDisinfo vă stă la dispoziție pentru a vă ajuta să luați decizii independente, în cunoștință de cauză.

Consultați și

Secțiuni editoriale: