British Indian Ocean Territory and the EU

Înaltul Reprezentant/vicepreședintele Federica Mogherini vizitează Republica Moldova

Brussels, 04/10/2019 - 16:12, UNIQUE ID: 191004_17
Press releases

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate/Vice-Președintele Comisiei Europene, Federica Mogherini, a întreprins o vizită astăzi la Chișinău, Republica Moldova. A avut întrevederi cu președintele Igor Dodon, prim-ministrul Maia Sandu, ministrul afacerilor externe și al integrării europene, Nicu Popescu și alți miniștri din guvernul Sandu.

Vizita sa a reprezentat o ocazie de a trece în revistă punerea în aplicare a Acordului de asociere UE-Republica Moldova și de a discuta planul ambițios de reformă anunțat de guvernul Republicii Moldova. Vizita a urmat la doar trei zile după cea de-a cincea reuniune anuală a Consiliului de asociere UE-Moldova din 30 septembrie la Bruxelles.

Atât la Chișinău, cât și la Bruxelles, Înaltul Reprezentant a subliniat sprijinul UE pentru calea de reformă a Moldovei, confirmând disponibilitatea de a face și mai mult ca răspuns la progresele tangibile și la continuarea livrării angajamentelor de reformă. Până în prezent, UE a reluat deja plățile de sprijin bugetar, a semnat mai multe acorduri de finanțare, a mobilizat expertiza la nivel înalt pentru guvern și intenționează să elibereze prima tranșă de asistență macrofinanciară în săptămânile următoare.

Discuțiile s-au axat pe reforme în domeniile cele mai importante, în special pe necesitatea unei reforme cuprinzătoare a sistemului judiciar și a serviciului de urmărire penală. În ceea ce privește reforma în domeniul energiei, UE așteaptă cu nerăbdare finalizarea de către Moldova a separării ("unbundling") până la sfârșitul acestui an.

Având în vedere viitoarele alegeri locale și parlamentare din 20 octombrie, Înaltul Reprezentant/Vicepreședintele Mogherini a reiterat necesitatea unor procese electorale transparente, favorabile incluziunii și credibile. Ea a reamintit, de asemenea, importanța abordării tuturor recomandărilor în curs ale Comisiei de la Veneția a Consiliului Europei și ale Organizației pentru securitate și cooperare în Europa/Oficiul pentru instituții democratice și drepturile omului (OSCE/ODIHR).

La finalul vizitei, președintele Dodon i-a acordat Înaltului Reprezentant/Vicepreședintelui Mogherini ordinul de onoare al Republicii Moldova.

Context

De la formarea noului guvern în Republica Moldova în iunie 2019, dialogul dintre cele două părți a fost consolidat, având la bază un angajament reînnoit pentru reforme, așa cum este prevăzut în Acordul de asociere UE-Moldova, inclusiv Zona sa de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător.

Uniunea Europeană subliniază că este necesar ca guvernul Republicii Moldova să arate rezultate în urma unor reforme ambițioase și să abordeze deficiențe existente în domeniul justiției, în sistemul general de guvernanță, în protejarea libertăților democratice și în funcționarea economiei.

Înaltul Reprezentant/Vice-Președintele a prezentat, de asemenea, elementele viitorului sprijin al UE, pe baza priorităților actuale ale guvernului, astfel cum s-a convenit în cadrul Consiliului de asociere la 30 septembrie. În 2018, plățile din cadrul asistenței macrofinanciare și sprijinul bugetar au fost suspendate din cauza deteriorării standardelor democratice și a statului de drept în Republica Moldova, iar la sfârșitul anului 2018 UE a decis să reducă asistența bilaterală acordată Republicii Moldova. Pe baza evoluțiilor pozitive recente, UE a reluat plățile din cadrul sprijinului bugetar acordat Republicii Moldova prin plata a 14.54 milioane EUR în iulie 2019. De la jumătatea lunii iunie, UE a mobilizat, de asemenea, consultanță tehnică în sprijinul punerii în aplicare a reformelor-cheie. În iulie, au fost semnate trei acorduri de finanțare cu prim-ministrul Sandu pentru punerea în aplicare a unor proiecte în valoare de 40.25 milioane EUR pentru dezvoltarea economică, sprijinirea participării cetățenilor la procesul decizional, combaterea corupției, promovarea egalității de gen și a tineretului. UE este pregătită să plătească prima tranșă a asistenței macrofinanciare din octombrie 2019, reamintind că eliberarea tranșelor rămase în cadrul programului de asistență macro-financiară va fi decisă în urma unei evaluări a îndeplinirii măsurilor de politici corespunzătoare incluse în Memorandumul de Înțelegere și a respectării condițiilor politice prealabile.

Fișă informativă privind relațiile UE-Moldova

 

Secțiuni editoriale: