UE debursează Moldovei 75 de milioane de euro pentru a sprijini reziliența societății și a statului

Ieri, UE a efectuat plata unui grant de sprijin bugetar de 75 de milioane de euro (sub forma unui „Contract de consolidare a statului și rezilienței”) pentru Republica Moldova. Acest pachet de asistență va sprijini țara în depășirea multiplelor repercusiuni din sectorul energetic ale agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei. În particular, grantul va contribui la atenuarea consecințelor socio-economice ale prețurilor ridicate la energie asupra celor mai vulnerabili cetățeni și va atenua presiunea economică asociată cu găzduirea și susținerea refugiaților. Totodată, grantul va contribui la consolidarea redresării socio-economice de termen lung, a securității energetice și a tranziției energetice a Republicii Moldova.

Acesta este cel de-al doilea sprijin bugetar oferit de UE în ultimele 8 luni pentru a răspunde la creșterea costurilor energetice, precum și la consecințele drastice ale războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei. Împreună cu primul pachet de asistență în valoare de 60 de milioane de euro adoptat în decembrie 2021, acesta atinge suma totală de 135 de milioane de euro pentru sprijinul bugetar acordat Moldovei de către Uniunea Europeană în sectorul energetic.

Comisarul pentru Vecinătate și Extindere, Olivér Várhelyi, a anunțat acest pachet de asistență la Conferința ministerială a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova care a avut loc pe data de 15 iulie la București: „UE este alături de Republica Moldova în aceste vremuri dificile. Continuăm să acordăm sprijin pentru a ajuta țara să facă față consecințelor drastice ale războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei, în special în domeniul securității energetice. Solidaritatea europeană cu Republica Moldova este neclintită.”

Plata efectuată ieri are loc în urma recentei plăți de 50 de milioane de euro sub formă de asistență macrofinanciară acordată Republicii Moldova, din care 35 de milioane de euro sub formă de împrumuturi pe termen lung în condiții preferențiale și 15 milioane de euro - sub formă de granturi. Aceasta este prima plată efectuată în cadrul noii asistențe macrofinanciare pentru Moldova în valoare de 150 de milioane de euro, care a intrat în vigoare la 18 iulie 2022 și este disponibilă pentru doi ani și jumătate.

UE a oferit, de asemenea, asistență de urgență Republicii Moldova, care include:

  • 13 milioane de euro sub formă de asistență umanitară, pentru sprijin de urgență la punctele de trecere a frontierei, punctele de tranzit și centrele de primire a refugiaților, precum și pentru a asigura condiții de viață fundamentale pentru refugiații strămutați în prezent în Moldova.
  • 15 milioane de euro pentru a sprijini procesarea demnă și eficientă a refugiaților, precum și tranzitul și repatrierea în siguranță a resortisanților țărilor terțe, în strânsă colaborare cu Organizația Internațională pentru Migrație (OIM).
  • 15 milioane de euro pentru a sprijini Misiunea UE de Asistență la Frontieră (EUBAM). Misiunea și-a redirecționat recent activitățile pentru a ajuta polițiștii de frontieră din Moldova să gestioneze sosirea refugiaților. Misiunea va lucra în colaborare cu Frontex, care își sporește prezența în țară, în urma Acordului statutar privind cooperarea în domeniul gestionării frontierelor semnat la 17 martie 2022 de către UE și autoritățile Republicii Moldova. De asemenea, mandatul EUBAM a fost extins, cu posibilitatea de a-i acorda competențe executive de control la frontieră. Acest lucru va permite personalului EUBAM să participe direct la controlul de frontieră, în caz de necesitate, și să completeze echipele de gestionare a frontierelor ale Agenției Europene pentru Paza de Frontieră și de Coastă (Frontex).
  • Prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al UE, 19 țări (18 state membre și Norvegia) au oferit deja cantități mari de articole pentru adăpost, aprovizionare cu energie și asistență medicală. Comisia a mobilizat, de asemenea, echipamente medicale din stocurile medicale rescEU găzduite de Ungaria și Țările de Jos.

Pe lângă gestionarea crizei, UE continuă să sprijine capacitatea de reziliență pe termen lung a Republicii Moldova, în special prin intermediul Planului economic și de investiții al Parteneriatului Estic, care are drept obiectiv mobilizarea unei sume de aproximativ 3,4 miliarde de euro în investiții publice și private pentru cinci proiecte emblematice: sprijinirea IMM-urilor, facilitarea comerțului, eficiența energetică, conectivitatea și dezvoltarea capitalului uman. Săptămâna trecută, Banca Europeană de Investiții și Republica Moldova au agreat un împrumut de 150 de milioane de euro pentru conectarea Republicii Moldova la rețeaua TEN-T.

Context

Începând cu 24 februarie 2022, agresiunea militară neprovocată și nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei a avut consecințe devastatoare, în special pentru poporul ucrainean. Întrucât peste 4 milioane de refugiați au fugit din calea războiului, situația creată a reprezentat și o provocare evidentă pentru țările vecine. De la începutul agresiunii, Moldova a primit un număr mare de refugiați, care au fugit de bombele rusești. Având în prezent circa 80 000 de refugiați din Ucraina, Moldova este țara cu cei mai mare număr de refugiați pe cap de locuitor, fiind, în același timp, nevoită să gestioneze un număr de două ori mai mare de refugiați, care tranzitează teritoriul său.

Platforma de Sprijin pentru Moldova

Platforma de Sprijin pentru Moldova este un instrument interguvernamental destinat să ajute țara să depășească provocările considerabile, care provin din invazia în curs de desfășurare a Rusiei asupra țării vecine, Ucraina. Platforma a fost lansată la Berlin la 5 aprilie 2022. O conferință de monitorizare privind oferirea de sprijin suplimentar pentru Moldova a fost organizată la București pe 15 iulie. Până în prezent, donatorii internaționali și bilaterali s-au angajat să ofere Moldovei aproximativ 1,3 miliarde de euro de asistență suplimentară în cadrul a cinci domenii prioritare – asistență umanitară, gestionarea frontierelor, redresare economică și reziliență, justiție, energie. O a șasea prioritate, axată pe reforma administrației publice și gestionarea finanțelor publice, a fost adăugată cu ocazia celei de-a doua întruniri a Platformei de la București.

Pentru informații suplimentare:

Moldova (europa.eu)