Fond de sprijin pentru mass-media independentă din Republica Moldova

15.08.2022

Internews în Moldova anunță un concurs de granturi în cadrul programului „Fond de Sprijin pentru Mass-Media Independentă din Moldova” pentru suport instituțional mass-mediei independente profesioniste din Moldova. Granturile vor fi oferite în cadrul proiectului „Susținerea Presei Independente și a Rezilienței Informaționale (SIMIR) în Moldova” finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Internews. Scopul Fondului de Sprijin este de a asigura sustenabilitatea mass-mediei independente și de a oferi suport instituțiilor media să continue crearea de conținut, astfel încât publicul să poată accesa informații de calitate, bazate pe fapte și documentate. Fondurile vor ajuta instituțiile media să continue operațiunile, producerea și distribuirea de conținut și implicarea audienței în conformitate cu strategia lor.

Image
EU funded

PROFILUL SOLICITANTULUI

Programul de granturi este destinat organizațiilor media independente, cu capacități operaționale și de producere stabile, care oferă publicului informații obiective, de calitate și bazate pe fapte. Partenerii cheie Internews din Moldova nu sunt eligibili pentru acest apel specific.

NUMĂRUL DE GRANTURI

Vor fi oferite până la 9 granturi. Numărul final de granturi acordate va depinde de propunerile eligibile primite și calificate.

VALOAREA GRANTULUI

Bugetul maxim este de 27.600 EURO pentru fiecare grant. Valoarea finală a subgranturilor va fi stabilită în funcție de necesitățile imediate ale fiecărei instituții media.

DURATA

Durata minimă a unui proiect este de 6 luni, iar durata maximă este de 12 luni.

 

COSTURI ELIGIBILE

Subgranturile vor fi oferite pentru sprijin instituțional, inclusiv pentru:

  1. Salarii și onorarii pentru personalul cheie/esențial (jurnalişti, traducători, editori, designeri, contabili, personal de colectare de fonduri și/sau de dezvoltare a afacerii etc.);
  2. Costuri de transport aferente activității instituției media;
  3. Cheltuieli operaționale, cum ar fi arenda oficiului, închirierea/întreținerea echipamentelor, rechizite de birou, cheltuieli  de menținere a pagini web, cheltuieli de comunicare, utilități, auditori financiari externi, costuri pentru consultanță juridică etc.;
  4. Echipamente și/sau softuri doar în cazul în care este prezentată o justificare solidă.

 

CRITERIILE DE ELIGIBILITATE

Pentru a fi eligibili, solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

  • Să fie organizație înregistrată oficial în Republica Moldova.
  • Să aibă o politică editorială independentă (reieșind din evaluările/rapoartele externe de evaluare, în cazul în care există).
  • Să demonstreze angajament față de jurnalismul etic și profesional (reieșind din rapoartele de monitorizare a mass-media, în cazul în care există).

Sunt eligibile instituțiile media de limbă română și rusă, indiferent de genul de activitate (TV, radio, ziar, și/sau Internet).

 

CRITERIILE DE EVALUARE

Dosarele vor fi analizate și evaluate de o comisie de selecție în baza următoarelor criterii de evaluare:

Criterii de Evaluare

Punctaj maxim

Solicitantul a demonstrat necesitatea acestui grant

35

Solicitantul a demonstrat o politică editorială independentă (reieșind din evaluările/rapoartele externe de evaluare, în cazul în care există și aderarea la Codul de etică)

25

Solicitantul a demonstrat angajamentul față de jurnalismul etic și profesional (reieșind din rapoartele de monitorizare a mass-media, în cazul în care există)

20

Solicitantul a prezentat un buget realist, iar costurile sunt rezonabile

20

Total

100 puncte

 

Cererile incomplete, neeligibile sau depuse cu întârziere nu vor fi luate în considerare pentru finanțare. Beneficiarii selectați vor trece prin proceduri standard de verificare, în conformitate cu politicile Internews și ale donatorilor.

 

CONȚINUTUL DOSARULUI

Pentru a aplica pentru grant, vă rugăm să depuneți următoarele documente:

  1. Formularul de Aplicare în versiunea Word, completat în Română, Rusă sau Engleză;
  2. Un buget detaliat în Excel;
  3. Copia Certificatului de Înregistrare sau a Deciziei;
  4. Copia statutului Organizației (pentru organizațiile non-guvernamentale).

 

CUM SĂ DEPUNEȚI DOSARUL 

Toate dosarele vor fi expediate în format electronic (atașând documentele menționate în secțiunea Conținutul Dosarului) la adresa de e-mail: in-chisinau@internews.org cu mențiunea „Fond de Sprijin” în subiectul mesajului, până pe data de 7 septembrie, ora 18:00.

Toți solicitanții vor fi înștiințați în termen de două (2) zile lucrătoare cu privire la recepționarea dosarelor de către Internews. Solicitanții sunt responsabili de asigurarea și confirmarea faptului că e-mailurile care conțin dosarele de înscriere în concursul de granturi ajung la reprezentanții Internews. Doar solicitanții selectați vor fi anunțați despre rezultatul concursului în termen de treizeci (30) zile de la data limită pentru depunerea cererilor.

 

AVIZUL DE SELECȚIE A DOSARULUI NU TREBUIE CONSIDERAT CA UN CONTRACT SAU UN SUBGRANT. Odată ce selecția este confirmată, un acord final de subgrant va fi negociat și semnat cu solicitantul câștigător, după aprobarea finanțatorului și a verificării cu succes a procedurilor standarde.

 

Contact Details

Toate dosarele vor fi expediate în format electronic (atașând documentele menționate în secțiunea Conținutul Dosarului) la adresa de e-mail: in-chisinau@internews.org cu mențiunea „Fond de Sprijin” în subiectul mesajului, până pe data de 7 septembrie, ora 18:00.