Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova

Vaccinurile COVID-19 expediate de COVAX ajung în Republica Moldova

Chisinau , 05/03/2021 - 09:36, UNIQUE ID: 210305_4
Press releases

Republica Moldova a devenit astăzi prima țară din regiunea Europeană care primește vaccinul COVID-19 prin inițiativa COVAX

Chișinău, 4 martie 2021 - Astăzi, Republica Moldova a primit 14,400 doze de vaccin anti-COVID-19, expediate prin COVAX, în cadrul unui parteneriat dintre CEPI, Gavi, UNICEF și OMS. Moldova este prima țară din Europa care primește vaccinuri prin intermediul platformei COVAX. 

Sosirea lotului de vaccinuri a marcat un pas istoric spre obiectivul de a asigura distribuția echitabilă a vaccinurilor anti-COVID-19 la nivel global, fiind cea mai mare operațiune de achiziționare și aprovizionare a vaccinurilor din istorie. Livrarea face parte dintr-un prim val de furnizări în Republica Moldova, care va continua în următoarele zile și săptămâni.

„Suntem prima țară din Europa care a primit un vaccin gratuit prin intermediul platformei COVAX și suntem recunoscători pentru asta. Cele 14.400 de doze de vaccin Covid-19 ne vor ajuta să continuăm să imunizăm personalul medical și să reducem răspândirea virusului. Mulțumim tuturor statelor și organizațiilor care susțin financiar această platformă globală - Germania și alte state membre ale UE, Statele Unite, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Canada, Comisia Europeană, Japonia și altele - pentru solidaritatea lor în aceste vremuri dificile pentru toți. De asemenea, mulțumim OMS și UNICEF pentru eforturile depuse pentru a distribui corect vaccinurile ”, a declarat Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova.

Pe parcursul anului 2021, prin intermediul platformei COVAX urmează să fie livrate în Republica Moldova 24,570 de doze de vaccin BioNTech-Pfizer COVID-19 și până la 264,000 de doze indicative de vaccin AstraZeneca / SKBio COVID-19.

Echipa Europa, care reunește UE și statele sale membre, este unul dintre principalii contribuabili la COVAX cu peste 2,2 miliarde EUR, inclusiv alte 900 milioane EUR garantate recent de Germania.

Uniunea Europeană continuă să sprijine Republica Moldova în lupta împotriva pandemiei COVID-19. Accesul egal și echitabil la vaccinuri este elementul cheie pentru a pune capăt pandemiei. Uniunea Europeană și Statele sale membre, acționând împreună ca „Echipa Europa” sunt mândri să sprijine COVAX în furnizarea de vaccinuri partenerilor noștri și astăzi vedem primele vaccinuri prin intermediul platformei COVAX care ajung în țară. Acesta este un sprijin important pentru continuarea vaccinării, iar UE a fost și va continua să fie un partener de încredere în acest proces”, a spus Peter Michalko, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

La 18 februarie 2021, Statele Unite s-au angajat să aloce suma inițială de 2 miliarde de dolari SUA - din totalul de 4 miliarde de dolari planificati - către Gavi, Alianța pentru vaccinuri, pentru a sprijini efortul global de vaccinare împotriva  COVID-19.

„Prin intermediul USAID, contribuția Statelor Unite de peste 2 miliarde de dolari SUA către Alianța de Vaccin COVAX sprijină achiziționarea și livrarea sigură și eficientă de vaccinuri pentru populația cea mai vulnerabilă și cea expusă riscului din Moldova, inclusiv pentru lucrătorii din domeniul sănătății din prima linie. Aceste vaccinuri sunt esențiale pentru controlul pandemiei COVID-19 și pentru aducerea speranței că în curând vor fi zile mai bune și mai fericite”, a declarat Dereck J. Hogan, Ambasadorul SUA în Republica Moldova.

De la începutul pandemiei, ONU Moldova a oferit sprijin imediat țării, oferind asistență în trei domenii principale: pregătirea sistemului de sănătate, asistență tehnică și consolidarea capacităților, dar și informare și comunicare privind COVID-19.

OMS este lider în acordarea sprijinului de pregătire destinat țării în vederea primirii și administrării vaccinurilor.

“Vaccinurile vor fi un nou instrument esențial în lupta împotriva COVID-19: este încurajator să vedem atâtea vaccinuri în proces de elaborare. Lucrând pe cât de repede posibil, oamenii de știință din întreaga lume colaborează și inovează pentru a ne aduce teste, tratamente și vaccinuri care să salveze în mod colectiv vieți și să pună capăt acestei pandemii”, a declarat Dr. Igor Pokanevych, Reprezentantul OMS în Republica Moldova. “Totuși, doar vaccinurile nu vor pune capăt pandemiei. Măsurile de sănătate publică în derulare, pentru prevenirea transmiterii vor fi necesare în continuare împreună cu vaccinarea, inclusiv respectarea măsurilor de testare și carantină, purtarea măștilor, igiena mâinilor și distanțarea fizică. ”

UNICEF își mobilizează experiența în calitate de cel mai mare cumpărător unic de vaccinuri din lume și lucrează cu producătorii și partenerii în vederea achiziționării dozelor de vaccin COVID-19, precum și î vederea transportării, aspectelor de logistică și depozitare. UNICEF deja procură anual peste 2 miliarde de doze de vaccinuri pentru imunizarea de rutină și răspunsul la focare în numele a aproape 100 de țări.

“Vaccinurile sunt printre cele mai mari progrese ale medicinei moderne. Aprovizionarea durabilă a vaccinurilor este singura cale de ieșire din această criză pentru a asigura disponibilitatea vaccinării pentru toți”, a declarat Maha Damaj, Reprezentantul de țară a UNICEF în Republica Moldova. „UNICEF așteaptă cu nerăbdare punerea la dispoziție a acestor vaccinuri pentru persoanele cel mai expuse riscului și asigurarea în continuare, fără întrerupere, a serviciilor de imunizare de rutină pentru alte infecții care pun viața în pericol”.

De la începutul pandemiei, peste 180.000 de moldoveni, inclusiv mai mult de 10.000 de copii și peste 800 de femei însărcinate, au fost infectați cu acest virus, iar peste 4.000 de persoane și-au pierdut viețile din cauza infecției Covid-19.

S-a confirmat că virusul a ajuns în Republica Moldova pe 7 martie 2020, când o femeie din Republica Moldova s-a întors din Italia și a fost testată pozitiv la noul coronavirus. România a expediat prima donație a vaccinului anti-COVID-19 al companiei AstraZeneca către Republica Moldova pe 27 februarie 2021, ceea ce a permis țării să înceapă vaccinarea lucrătorilor medicali din prima linie pe 2 martie 2021.

Despre COVAX

COVAX, sistemul de vaccinuri al Acceleratorului accesului la instrumentele COVID-19 (ACT), este condus  de Coaliția pentru Inovații în Pregătirea Epidemică (CEPI), Gavi, Alianța pentru vaccinuri Gavi) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) - lucrând în parteneriat cu producătorii de vaccinuri din țările dezvoltate și în curs de dezvoltare, UNICEF, Banca Mondială și altele. Este singura inițiativă globală care lucrează cu guvernele și producătorii pentru a asigura că vaccinurile anti-COVID-19 sunt disponibile la nivel mondial atât pentru țările cu venituri mai mari, cât și pentru cele cu venituri mai mici. COVAX a elaborat un portofoliu divers de vaccinuri potrivite pentru un șir de împrejurări și populații și este pe cale să-și îndeplinească obiectivul de a livra cel puțin 2 miliarde de doze de vaccin țărilor participante din întreaga lume în 2021, inclusiv cel puțin 1,3 miliarde de doze finanțate de donatori pentru cei 92 de participanți ai Facilității COVAX cu venituri mai mici, sprijinite de Gavi COVAX AMC. Uniunea Europeană este cel mai mare contribuitor la platforma COVAX.

Despre OMS

Organizația Mondială a Sănătății asigură conducerea globală în domeniul sănătății publice în cadrul sistemului Națiunilor Unite. Fondată în 1948, OMS lucrează cu 194 de state membre, din șase regiuni și din mai mult de 150 de sedii, pentru a promova sănătatea, a păstra lumea în siguranță și pentru a servi persoanele vulnerabile. Obiectivul nostru pentru 2019-2023 este de a asigura ca un miliard de persoane în plus beneficiază de acoperire universală de sănătate, de a proteja încă un miliard de persoane de urgențele de sănătate și de a oferi unui miliard de oameni în plus condiții mai bune de sănătate și bunăstare.

Pentru informații actualizate privind COVID-19 și consiliere din partea serviciilor publice de sănătate privind protecția personală față de coronavirus, vizitați www.who.int și urmăriți OMS pe Twitter, Facebook, Instagram, LinkedIn, TikTokPinterest, Snapchat, YouTube

 Despre UNICEF

UNICEF lucrează în unele dintre cele mai dure locuri din lume, pentru a ajunge la cei mai defavorizați copii din lume. Lucrăm în 190 de țări și teritorii, pentru fiecare copil, peste tot, pentru a construi o lume mai bună pentru toți. Pentru mai multe informații despre UNICEF și activitatea sa pentru copiii din Moldova, vizitați www.unicef.md. Aflați mai  multe despre activitatea UNICEF cu privire la vaccinurile COVID-19 aici, sau despre activitatea UNICEF privind imunizarea aici.

Urmăriți UNICEF pe Twitter și Facebook.

 Despre Echipa Europa

Răspunsul Uniunii Europene la pandemia de coronavirus urmează abordarea „Echipei Europa”, care are scopul să salveze vieți, oferind sprijin rapid și specific partenerilor noștri pentru a face față acestei pandemii. Acesta combină resursele din UE, statele sale membre și instituții financiare, în special de la Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Până în prezent, Echipa Europa a furnizat următoarele contribuții de la diferiți participanți la inițiativă: statele membre ale UE (3,1 miliarde EUR), Comisia Europeană (peste 1,4 miliarde EUR) și BEI (aproape 2 miliarde EUR garantate în mai și 4,9 miliarde EUR garantate în iunie).

 

 

Secțiuni editoriale: