Delegation of the European Union to Colombia

UE sprijină Republica Moldova cu noi programe de combatere a corupției, dezvoltare rurală și implementare a Acordului de Asociere

Chisinau, 24/07/2019 - 17:00, UNIQUE ID: 190725_13
Press releases

                                                                                                                                                                       24 Iulie 2019

Cu prilejul vizitei Prim-ministrului Maia Sandu la Bruxelles, Uniunea Europeană și Republica Moldova au semnat astăzi trei acorduri de finanțare pentru implementarea proiectelor în valoare de 40,25 milioane EUR. Aceste programe vor sprijini dezvoltarea socio-economică, vor spori participarea cetățenilor în procesele decizionale, vor consolida lupta împotriva corupției și vor promova egalitatea de gen și abilitarea tinerilor.

Johannes Hahn, Comisarul European pentru Politica de Vecinătate şi Negocierile de Extindere a comentat: „Aceste programe vor contribui cu un sprijin cuprinzător în toate sectoarele cheie pentru a oferi cetățenilor Republicii Moldova ceea ce merită - beneficii concrete pentru viața lor. Acesta este încă un alt semnal important al angajamentului ferm al UE de a sprijini Republica Moldova în progresul ei către un stat democratic și fără corupție.”

Semnarea acordurilor de finanțare are loc după reluarea suportului bugetar pentru Moldova, anunțat la 23 iulie 2019, ca urmare a progreselor înregistrate de Guvernul Republicii Moldova în ultimele săptămâni în ceea ce privește principiile democratice și lupta împotriva corupției.

Mai multe informații despre programele finanțate de UE

Cele trei programe ale UE vor oferi sprijin în următoarele domenii:

Sprijin pentru dezvoltarea socio-economică a regiunilor cheie – Ungheni și Cahul. Programul de sprijin, în valoare de 23 milioane EUR, va contribui la crearea de locuri de muncă și lanțuri valorice, va oferi sprijin IMM-urilor locale, actorilor locali și societății civile și va finanța dezvoltarea infrastructurii mici. Prin urmare, acesta va contribui la dezvoltarea social-economică locală și va reduce decalajul dintre Chișinău și raioanele Republicii Moldova. De asemenea, programul de sprijin va încuraja guvernarea locală, implicând societatea civilă, sectorul privat și, în cele din urmă, cetățenii în procesul de luare a deciziilor. Primarii acestor localități și-au luat în mod public angajamentul să respecte și să urmeze principiile bunei guvernări, inclusiv lupta împotriva corupției.

UE va contribui la prevenirea și combaterea corupției cu un program de 8 milioane EUR care are ca scop creșterea nivelului participării cetățenilor în luarea deciziilor și consolidarea mecanismelor anticorupție. Acesta va include acțiuni care vizează educația privind integritatea și combaterea corupției.

UE va sprijini implementarea Acordului de Asociere UE-Republica Moldova prin următoarele două programe în valoare de 9,25 milioane EUR:

- UE va promova egalitatea de gen și abilitarea femeilor prin implementarea consolidată a abordării integrate a perspectivei de gen în politicile publice locale și va promova combaterea violenței domestice care afectează femeile și copiii.

- UE va promova, de asemenea, schimbul internațional de studenți prin programul Erasmus+ și va finanța mai multe oportunități de mobilitate pentru cercetătorii moldoveni (până în prezent 915 de studenți, cadre didactice și cercetători ai mediului academic din Republica Moldova au vizitat Europa), cu scopul de a dezvolta în continuare excelența științifică în Moldova și de a crește competitivitatea acestora în cadrul programelor UE, cum ar fi Horizon 2020.

Implementarea acestor programe va începe în următoarele săptămâni în cooperare cu partenerii cheie din teritoriu, pentru a obține un impact real și pentru a asigura beneficiile totale ale sprijinului acordat de UE.

Context:

În cadrul aceluiași pachet financiar din 2018 pentru Moldova, UE a alocat, de asemenea, 10 milioane EUR pentru măsurile de consolidare a încrederii în susținerea soluționării pașnice a conflictului transnistrean. Programul contribuie la creșterea încrederii între Chișinău și Tiraspol prin inițiative care implică autoritățile locale, organizații ale societății civile și alte părți interesate de pe ambele maluri ale râului Nistru. Implementarea acestui program a demarat la începutul anului 2019.

 

 

Informații suplimentare

Comunicat de presă - UE își reia sprijinul bugetar acordat Republicii Moldova

Cooperarea UE cu Republica Moldova

Fișă informativă - relațiile UE cu Republica Moldova

Secțiuni editoriale: